Rovana Plumb a scos din joben 800.000 de lei și a plătit împrumutul luat cu scopul de a dona banii către PSD, în campania electorală.
Plumb a informat printr-o scrisoare Comisia pentru Afaceri Juridice a parlamentului UE cu privire la acest lucru, anunță Realitatea TV.
În scrisoare, Plumb precizează că a cedat două apartamente persoanei la care avea o datorie de 800.000 de lei.
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European are, luni, o ședință extraordinară pentru a lua o decizie în ceea ce privește conflict de interese în cazul Rovanei Plumb, după ce forul legislativ a dat vot de respingere pentru aceasta în poziția de comisar european pe transporturi.
Cazul Rovanei Plumb, tranșat luni de comisia juridică a Parlamentului European
Comisia JURI va evalua conflictul de interese real sau potențial și al candidatului Ungariei pentru funcția de comisar european, Laszlo Trocsanyi. Ședința Comisiei urmează să aibă loc, luni, în intervalul orar 11.30 - 12.30, ora României, au spus surse europene, pentru Mediafax.
Rovana Plumb a primit un vot negativ, joi, în Comisia JURI pentru funcția de comisar european. De asemenea, Laszlo Trocsanyi, candidatul Ungariei pentru funcția de comisar european pentru extindere și politica de vecinătate, a picat la vot în Comisia pentru Afaceri Juridice.
Președintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, într-o scrisoare, Comisiei JURI că procedura pentru comisarul nominalizat Rovana Plumb este suspendată. El a mai cerut forului legislativ european să precizeze ce măsuri exacte recomandă în această etapă.
Plumb trebuia să fie audiată în comisiile transport și mediu pe data de 2 octombrie, ca parte a procedurii de desemnare în poziția de comisar european.
Viorica Dăncilă a declarat că respingerea Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european pe transporturi, nu o face să aibă mai puțină încredere sau apreciere pentru aceasta.
Premierul a scris, pe Facebook, că Plumb are, în continuare, susținerea necondiționată. Ea a mai spus că speră ca răspunsul Comisiei JURI să fie unul pozitiv, „în acord cu propunerea făcută de România și susținută de președintele Comisiei Europene”.