"Politicile sănătoase şi predictibile reprezintă un ingredient esenţial pentru susţinerea iniţiativei private şi creşterea competitivităţii economice. Din păcate, companiile şi cetăţenii au resimţit, în ultima perioadă, politici fiscale hazardate şi intempestive, insuficient pregătite, cu grave efecte negative la nivelul încrederii în economie. Am solicitat permanent, aşa cum aţi făcut şi dumneavoastră, predictibilitate în conduita fiscală. În acest sens, avem nevoie de abordări responsabile, nu de pseudosoluţii, utile politic unora - pe termen scurt, dar dăunătoare tuturor - în perspectivă. Astfel de abordări, care nu ţin cont de realităţile economiei de piaţă, sunt sortite eşecului. România trebuie să iasă din cercul vicios al experimentelor promovate de unii economişti autoproclamaţi vizionari, dar ale căror viziuni se pot dovedi falimentare, în cele din urmă. Pentru un succes economic de durată al României avem nevoie de politici sănătoase, responsabile, alături de întărirea statului de drept şi de asigurarea independenţei instituţiilor de reglementare", a spus Iohannis în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.
El a adăugat că şi-ar dori ca 2019 să fie mai puţin "surprinzător" pentru economia României decât finalul anului 2018.
"Sfârşitul anului 2018 a consemnat, la Bursa de Valori Bucureşti, cea mai amplă cădere a indicilor bursieri din întreaga perioadă post-criză, pe fondul măsurilor fiscale din OUG 114, care par să atenteze la stabilitatea şi sustenabilitatea financiară a României. Este fără precedent o asemenea "rupere de ritm" pentru o economie aflată în creştere. Efectele negative ale acestor măsuri privesc şi Pilonul 2 de pensii, a cărui existenţă ajunge să fie pusă sub semnul întrebării, iar un sector vital precum cel energetic este de asemenea serios zdruncinat. Un Guvern cu viziune pe termen lung ar trebui să înţeleagă importanţa unui sistem de pensii robust şi modern, bazat pe principiul contributivităţii personale. Totodată, fondurile acumulate în Pilonul 2 reprezintă surse majore de investiţii pe piaţa de capital", a afirmat preşedintele, în mesajul menţionat.
Şeful statului a arătat că după eforturile susţinute din ultimii ani ale Bursei de Valori Bucureşti, piaţa de capital din România are perspective certe de promovare la statutul de piaţă emergentă.
"Este important ca atât sectorul financiar, cât şi toţi actorii economici şi autorităţile guvernamentale să conştientizeze importanţa unei asemenea promovări, cu toate beneficiile asociate unor fonduri de investiţii de zeci de ori mai mari decât în prezent. O premisă esenţială, indispensabilă pentru succesul acestui demers, ţine însă de încrederea investitorilor în politicile publice ale autorităţilor române. Este vremea ca decidenţii să gândească obţinerea statutului de piaţă emergentă în termeni de obiectiv de ţară pentru piaţa de capital şi, ca atare, să îşi asume măsurile necesare îndeplinirii acestuia. Doresc să felicit determinarea cu care instituţiile pieţei de capital din România au contribuit la dezvoltarea şi consolidarea sectorului autohton", a spus preşedintele Iohannis.
Totodată, el s-a referit şi la contextul economic internaţional, care, în opinia sa, "indică nevoia unei abordări economice responsabile şi prudente".
"Principalele economii partenere ale României trec printr-o perioadă mai puţin fastă, de încetinire economică. Datele statistice arată că şi economia noastră a încetinit semnificativ în 2018 faţă de 2017, evoluţie care trebuie să ridice semne de întrebare asupra premiselor bugetare ale anului curent. Totodată, avansul economic de anul trecut a fost însoţit de creşterea inflaţiei, dar şi de adâncirea unor dezechilibre macroeconomice, precum deficitul comercial şi cel de cont curent. De exemplu, deficitul de cont curent a crescut agresiv în 2018, cu aproape 50%, în condiţiile în care investiţiile străine directe au avansat cu doar câteva procente", a mai indicat preşedintele Iohannis.
Sursa: agerpres.ro