Gabriela Firea aduce vești importante din Israel, după întâlnirile cu primarii Tel Aviv-ului și Ierusalimului.” Așa începe un comunicat de presă al Primăriei Municipiului București (PMB) din 6 noiembrie 2016. Dar comunicatul nu suflă o vorbă despre persoanele care au făcut parte din delegația oficială deplasată în Israel.
Și nici despre Florentin Pandele, care „întâmplător” avea drum prin orașul sfânt. Totuși, Gabriela Firea a fost însoțită în delegația care a adus “veşti importante” de către prietenele sale, care au fost transformate peste noapte în consilieri perso-nali la Primăria Munici-piului București (PMB). Delegația condusă de edil s-a cazat pentru trei nopți la hotelul de lux Waldorf Astoria, din Ierusalim, unde o cameră costă 500 de euro pe noapte.
Practic, pentru fiecare consilier s-a plătit în jur de 1.500 euro pentru trei nopți de somn. La final, hotelul a emis o factură de 52.355 lei, adică în jur 12.000 euro. Pe lângă acești bani, s-au mai cheltuit 18.310 lei pentru transport, 248 lei pentru asigurări de sănătate și 940 USD pentru diurnă.
Din această excursie nu a lipsit nici primarul Voluntariului şi soţul Gabrielei Firea, care și-ar fi plătit, totuşi, personal cheltuielile. Biroul de Presă al Primăriei Capitalei a precizat pentru „România liberă“ că „domnul Florentin Costel Pandele nu a fost inclus în delegație, din care au făcut parte doar persoane angajate în PMB. Costurile cu transportul și cazarea au fost plătite personal de Florentin Costel Pandele”.
Firea și-a luat șapte consilieri în locurile sfinte
Delegația oficială a fost formată din Speranța Cliseru, director de cabinet al primarului, dar și din consilierii Anca Comănici, Ligia Gheorghe, Veronica Salem, Ciprian Codrin Prisecariu, Florentina Papa și Oana Valentina Micu. Biroul de Presă al PMB a menționat, pentru „România liberă“, că „primarul general al Capitalei, doamna Gabriela Firea, a desemnat persoanele care au efectuat deplasarea în Israel. Persoanele menționate având calitatea de consilier personal au făcut parte din delegație având în vedere tematica discuțiilor care urmau să aibă loc în cadrul întâlnirilor oficiale, respectiv posibilitățile de colaborare pe diferite domenii - sănătate, situații de urgență, turism, proiecte de asistență socială pentru vârstnici, construcția de locuințe, start-up-uri, sprijinirea investitorilor români și israelieni”.
Dar cine sunt, de fapt, consilierii personali ai primarului care au ajuns în Ierusalim pe banii bucureștenilor?
Speranța Cliseru este directorul de cabinet al Gabrielei Firea, dar și mâna dreaptă a primarului Florentin Pandele. Cariera în administrația publică și ascensiunea politică a Speranței Cliseru este strâns legată de acesta din urmă. În anul 2004, Cliseru a fost unsă în funcția de director executiv al Primăriei Voluntari. Apoi, din 2011, a fost instalată în funcția de administrator public al orașului Voluntari. După încă un an, a fost angajată la cabinetul de senator al Gabrielei Firea.
Din 2013, Speranţa Cliseru s-a reîntors la Primăria Voluntari. Unde, pentru scurt timp, a deținut funcția de director executiv adjunct. În acelaşi an, premierul Victor Viorel Ponta a numit-o în funcția de prefect al județului Ilfov. În 2014, însă, aceasta a revenit pe funcția de director executiv la Voluntari. În iunie 2015, Florentin Pandele a numit-o în funcția de director general la societatea Green City Voluntari, din subordinea Consiliului Local.
Comănici, consiliera lui Bănicioiu
Ancuța Sorina Comănici a devenit consiliera personală a Gabrielei Firea, cu atribuții în domeniul sănătății și asistenței sociale, după ce a candidat pentru un post de consilier local la Consiliul Local al Sector 1. Anterior, a fost consilier general la Capitală din partea PSD. În declarația de avere, a specificat că a fost director de cabinet și consilier la Ministerul Sănătății. Practic, a fost șefa de cabinet a fostului ministru Nicolae Bănicioiu. Soțul ei, Răzvan Comănici, lucrează la Serviciul Român de Informații. Conform biroului de presă al PMB, pentru deplasarea Ancuței Comănici în Ierusalim s-a plătit cazarea în valoare de aproximativ 1.500 de euro, o diurnă de 114 USD pe zi, plus transportul.
Mai multe pe România Liberă