Ca o consecinţă a actului Majestăţii Sale, în cursul tratativelor de pace care au urmat războiului, România a reuşit să recupereze Transilvania de Nord, ocupată în anul 1940 de către Ungaria horthystă, chiar dacă România nu a reuşit să obţină statutul de putere cobeligerantă şi nici să primească înapoi Basarabia şi Bucovina de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi nici Cadrilaterul, ocupat de Bulgaria.
Din 23 august 1944, Regele Mihai I a comandat Armata Regală Română, care a luptat victorios pe frontul de vest, pe teritoriile României, Ungariei, Slovaciei şi Austriei. Majestatea Sa a comandat Armata Regală Română nu doar în calitate de suveran al României, ci şi ca deţinător al gradului de mareşal, cel mai înalt grad militar, pe care l-a primit la 10 Mai 1941, cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia. Tatăl său a fost Principele Carol, iar mama sa a fost regina Elena.
Istoria lor familială a fost una extrem de zbuciumată, marcată de controverse şi de scandaluri amoroase. În 1925, Principele Carol renunţă la tron pentru amanta sa, Elena Lupescu, iar, după moartea Regelui Ferdinand, Mihai devine, la doar 6 ani, Regele Mihai I.
După trei ani, acesta este detronat de tatăl său care se întoarce în România şi devine Regele Carol al II-lea, pentru ca la 6 septembrie 1940 să abdice şi să fugă din ţară, tot pentru Elena Lupescu. Astfel, la 18 ani, Mihai devine din nou rege, iar domnia sa este marcată de întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Mai târziu, tânărul Rege Mihai merge la Londra, unde participă la nunta celei ce avea să fie Regina Elisabeta a II-a. Acolo o cunoaşte pe Prinţesa Ana, care îi va deveni soţie.
La 3 ianuarie 1948, Mihai este exilat şi rămâne în străinătate până după căderea regimului comunist. În 1992 are loc prima vizită a Regelui Mihai în România, iar în 1997 Regele Mihai îşi primeşte înapoi cetăţenia română.
În 25 octombrie 2011, Regele Mihai ţine un discurs istoric în Parlamentul României, iar la câţiva ani, în martie 2016, reprezentanţii Casei Regale a României au anunţat îmbolnăvirea sa şi retragerea din viaţa publică.