Întrebat de jurnalişti în legătură cu apariţia sa alături de Tudose într-o fotografie publicată pe internet, Negoiţă a precizat că era vorba despre ziua de naştere a fostului premier, actual membru al Pro România, cu care a rămas în relaţii.
În acest context, Negoiţă a apreciat că Tudose nu trebuia schimbat din funcţia de premier.
"Era ziua de naştere a lui Mihai Tudose, m-au invitat şi m-am dus. Suntem într-o ţară liberă şi consider că evenimentele private nu trebuie politizate. E un semn de dizidenţă? Totul îl ducem într-o cheie politică. Eu cred că exagerează foarte mult. Suntem adversari politici, dar relaţiile interumane trebuie menţinute. Suntem totuşi oameni normali, avem prietenii, ne cunoaştem, îi apreciez pe unii dintre ei, chiar sunt oameni foarte capabili care au făcut lucruri pentru ţara asta - de exemplu Mihai Tudose. Eu am fost total împotrivă să îl schimbăm atunci când a fost schimbat din funcţia de prim-ministru", a declarat Robert Negoiţă.
El a evitat să răspundă concret dacă ar fi plecat din PSD la Pro România, în cazul în care şi-ar fi pierdut funcţia de primar.
"Dacă şi cu parcă... asta e disonanţă cognitivă. 'Ce ar fi fost dacă'... Vedeţi că sunt aici. Sunt de 14 ani aici", a spus Negoiţă.