REZULTATE LOCALE 2016. Biroul Electoral Municipal (BEM) Timişoara a făcut publice, luni după-amiaza, rezultatele oficiale finale după numărătoarea celor 78.504 de voturi valabil exprimate la scrutinul de duminică, Nicolae Robu câştigând al doilea mandat de primar al Timişoarei.
Conform rezultatelor făcute publice de BEM Timişoara rezultă că Nicolae Robu (PNL) a obţinut 41.531 de voturi (52,9 la sută), fiind urmat de Florin Bîrsăşteanu (PSD) – 17.819 voturi (22,69 la sută), Adrian Orza (independent) – 5.677 voturi (7,23 la sută), Marius Dugulescu (PMP) – 4.130 voturi (5,26 la sută), Zsolt Molnar (UDMR) – 2.741 voturi (3,49 la sută), Ion Răducanu (UNPR) – 1.543 voturi, Simona Tiriteu (BUN) – 781 voturi, Liviu Băcana (PRU) – 766 voturi, Petrică Folică (PND) – 688 voturi şi Cosmin Trif (PPU) – 589 voturi.
La Consiliul Local Timişoara, PNL a obţinut 12 mandate, PSD – 9, PMP – 2, ALDE – 1, iar UDMR – 2. Componenţa consiliului este completată de independentul Adrian Orza, care a reuţit să întrunească numărul de voturi necesar.