„PSD, nu vă mai comparaţi cu victimele comunismului! Voi nu sunteţi victime, ci agresori, voi sunteţi moştenitorii şi continuatorii comuniştilor! Mesajul de pe pagina voastră astăzi este mizerabil. Cum îndrăzniţi să mânjiţi memoria celor ce au suferit şi au pierit în lagărele comuniste? Cum puteţi să credeţi că există vreo asemănare între voi şi ei? De la intelectuali la politicieni şi până la simpli ţărani, ei au fost închişi întrucât au luptat pentru libertate, pentru drepturile lor. Condamnările şi procesele voastre sunt pentru furtul banului public, pentru luare de mită sau trafic de influenţă”, scrie Vlad Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.