„Mai întâi de toate, avem două jaloane în Planul Național de Redresare și Reziliență. Unul este cu termen pe 31 decembrie 2022 și acela este legat de pensiile speciale. Aici, pe fond, problema rămâne aceeași. Avem pensii de serviciu și ocupaționale, iar jalonul este pentru pensii speciale.
Deci, este un prim lucru pe care trebuie să-l limpezim cu Comisia Europeană, pentru că dacă este să o luăm pe legislația națională, jalonul are o mică problemă de conținut. Al doilea jalon este cu termen pentru trimestrul 1 din 2023, când avem, de asemenea, o importantă reformă a pensiilor din sistemul public de pensii.
Și aici colegii din Ministerul Muncii lucrează cu Banca Mondială și, cred eu, că în curând o să vină cu informații suplimentare pe acest domeniu, pentru că este o reformă extrem de complexă, reforma pensiilor, reforma fiscală, reforma salarizării, reforma companiilor de stat. Sunt piloni grei în portofoliul de reforme pe care trebuie să îl gestionăm, iar ele nu se fac de pe o zi pe alta.
A doua problemă - trebuie să avem mandat din partea Guvernului ca la negociere procentul celebru de 9,4% din PIB să îl punem în discuție. Iar din acest punct de vedere, argumentele pentru a renunța la acest procent există. Suntem într-o perioadă în care inflația a ajuns unde ajuns, populația sărăcește și se duce în zona aceasta de sărăcie extremă.
Iar dacă Guvernul n-are pârghiile de creștere a acestor venituri ale populației, atunci nu cred că trebuie să fim în situația în care să spunem \"nu ne lasă Comisia Europeană pentru următorii 30 sau 50 de ani să creștem aceste pensii\" și să nu găsim o soluție la probleme", a declarat Marcel Boloș, miercuri seara, la un post TV.