Referendumul se va desfasura pe o platforma online, confidential, iar miza acestuia este si daca fostul presedinte Nicusor Dan va reveni in partid. Fondatorul USR a demisionat dupa ce Biroul National a votat ca partidul sa se pozitioneze impotriva acestei initiative, decizie intoarsa apoi de Comitetul Politic, si care a dus la acest referendum, insa a anuntat ca, daca partidul va vota nepozitionarea, va reveni in partid.
Dupa referendum, USR va organiza, cel mai probabil in septembrie sau octombrie, si un Congres pentru a isi alege presedintele. Partidul este condus interimar in prezent de Elek Levente, seful USR Cluj, dupa demisia lui Nicusor Dan.
Ce se va intampla concret
Fiecare membru USR va primi pe e-mail, probabil luni la ora 00.00 cand se deschide referendumul, un set de user si parola unic, cu care va intra pe un link si va vota.
Va avea de raspuns la urmatoarele doua intrebari:
1 "Susțineți ca USR să aibă o poziție ca partid pe tema referendmului Coalitiei pentru Familie ?" Variante de răspuns: DA / NU.
2. "Cum trebuie să se poziționeze USR ca partid pe tema referendumului Coalitiei pentru Familie ?" Variante de răspuns: PRO / CONTRA.
Votul este confidential. Odata ce a votat, un membru USR sau oricine altcineva nu poate poate edita sau schimba votul. Raspunsurile sunt criptate in sistem astfel ca nmeni altcineva nu poate vedea cum a votat respectivul membru. Pentru a se asigura ca functioneaza sistemul pus la punct, saptamana aceasta a avut loc si un referendum pilot, cu intrebari fara miza.