”În data de 15 octombrie a.c., ministrul Afacerilor Interne a transmis Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, propunerea de acordare a gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Paraschiv Dumitru Cătălin-Răzvan. Ministrul Afacerilor Interne își fundamentează propunerea pe faptul că ofițerul a dat dovadă de un înalt profesionalism, responsabilitate și devotament în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Totodată, ministrul Afacerilor Interne a transmis că au fost efectuate verificările necesare, de securitate și de legalitate, și își asumă responsabilitatea privind integritatea morală și profesională a ofițerului propus”, se arată într-un răspuns transmis de Adminitrația Prezidențială, pentru mediafax.ro.
Ministerul de Interne a transmis Administrației Prezidențiale propunerea de a-i acorda gradul de general de brigadă cu o stea colonelului Cătălin Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, au precizat reprezentanții MAI.
„Pe data de 10.05.2018, CSAT a aprobat participarea ofițerului la examenul pentru trecerea în corpul generalilor, iar la data de 11.10.2018 acesta a susținut și promovat examenul pentru acordarea gradului de general de brigadă cu o stea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Ca urmare a promovării acestui examen, a fost înaintată către Administrația Prezidențială propunerea de a acorda ofițerului gradul militar de general de brigadă cu o stea”, au precizat reprezentanții MAI.
Cătălin Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, este cunoscut în spațiul public „fantoma albă” de la protestele din 10 august. Acesta a fost audiat de două ori la Parchetul General, în dosarul privind violențele de la miting.
La cea de-a doua audiere a sa, din 13 septembrie, Cătălin Paraschiv a declarat nu a fost pus sub acuzare, are calitatea de martor şi că nu a avut informaţii despre o presupusă tentativă de lovitură de stat în acea seară.
"Nu am fost pus sub acuzare, am calitatea de martor, am declarat efectiv ce s-a întâmplat în acea seară şi atâta tot", a declarat Cătălin Paraschiv, la ieşirea de la Parchetul Militar.
Întrebat dacă avea informaţii despre o pretinsă tentativă de lovitură de stat din seara de 10 august, Paraschiv a răspuns: "Eu sunt comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie. Cred că nu vă adresaţi cui trebuie. Eu nu am avut informaţii de această natură. Nu pot să dau mai multe explicaţii, dar sunt militar. Asteptăm să vedem care e părerea procurorilor. Îmi asum toate faptele jandarmilor mei, nu se pune problema, dar ale BSIJ (Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei - n.r.), atâta tot. Brigada Specială a acţionat conform legii, în literii şi în spiritul legii".