Liviu Dragnea a declarat că parlamentarii social-democrați au dat un semnal potrivit căruia remanierile se fac doar la partid și a adăugat că „puciștii din PSD ajung ca ISIS”.
"Parlamentarii PSD nu au acceptat să demită un ministru la solicitarea opoziției, ăsta a fost sensul votului de astăzi. În schimb am văzut pe un site care spunea că nu-știu-ce au dejucat puciștii. Puciștii din PSD se pare că, încet-încet, ajung ca ISIS, indiferent ce bombiță apare pe nu-știu-unde prin lume, încep să și-o revendice. Ăsta a fost un semnal foarte clar că dacă PSD va decide să remanieze un ministru o va face în interiorul structurilor de partid, nu ca și instrument al opoziției”, a mai comentat acesta.
Totodată, liderul PSD a mai spus că adevăratul motiv al remanierii nu va fi ordonanța de amnistie sau grațiere.
"Le-aş sugera tuturor să nu se mai victimizeze în discuţii informale cu presa că dacă o să fie remaniaţi, o să spună de fapt care e adevăratul motiv. Adevăratul motiv pentru remaniere nu va fi la niciunul dintre miniştri ordonanţa de amnistie şi graţiere. Dacă cineva se gândeşte să spună că din cauza asta ar putea fi remaniat, ceea ce deocamdată în PSD nu e cazul, la ora asta nu se pune problema remanierii lui Toader, dar la ora asta nu ştim ce se va întâmpla în continuare, ar face o mare greşeală", a spus Dragnea, după vot, citat de Agerpres.
Reamintim că crește tensiunea în Coaliția de guvernare, iar "mărul discordiei" e nimeni altul decât ministrul Justiției! Deocamdată, o primă victorie pentru Tudorel Toader! Miercuri, moțiunea simplă depusă în Parlament împotriva sa a fost respinsă: au fost 171 de voturi "împotrivă" şi 91 de voturi "pentru" şi 5 "abţineri". Prin urmare, Tudorel Toader rămâne la şefia Ministerului Justiţiei.