Într-un mesaj postat pe Facebook, ministrul demis al Transporturilor spune că nu vrea să intre în "polemici publice cu persoane care au calitate de martor într-un dosar al DNA", că respectă instituțiile statului și nu înțelege să se apere "față de declarațiile unor martori în spațiul public".
El susține însă că există "o serie de vicii logice" în afirmațiile fostului director al CFR SA - pe de o parte, afirmă că ”pe legislație se putea semna contractul” (pentru modernizarea tronsonului Brașov- Sighișoara, loturile 1 Braşov – Apaţa şi 3 Caţa – Sighişoara) si, pe de alta parte, afirmă că, dacă l-ar fi semnat ”ar fi intrat sub incidența altor legi”.
"Pe de altă parte, gândesc că ar fi fost util ca procurorii să afle de la domnul Axinia faptul că acest contract nu este semnat nici până în prezent, dar și faptul că acest contract la care dânsul face referire trebuia semnat pentru a nu pierde o finanțare europeană de 800 milioane euro, oferită prin programul CEF - Connecting European Facilities", mai spune Cuc.
El mai susține că şi-a asumat, în calitate de ministru, să ia decizii "în interesul statului român şi să pună în mişcare lucruri necesare acestei ţări". "Toate Guvernele de până acum au fost acuzate fie că nu folosesc banii europeni, fie ca tergiversează birocratic implementarea unor proiecte europene, fie că pierd oportunități de finanțare din bani europeni pentru motive stupide. (...) Decizia mea s-a înscris în realizarea unui program de guvernare care avea ca prioritate fundamentala atragerea și folosirea de fonduri europene în interesul statului român".
Cuc îl acuză pe Axinia, demis în urmă cu câteva zile de la conducerea CFR SA, că "a fost mai degrabă un spirit conservator și retrograd și că este preocupat de polemici mediatice în plină campanie electorală, pesemne de dragul unor promisiuni făcute de alții în a-și recupera postul".
Constantin Axinia, fost director al CFR SA, a afirmat marţi că ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi spus că trebuie semnat contractul privind modernizarea căii ferate dintre Braşov şi Sighişoara pentru ca viitorul guvern "să nu-şi asume rezultatele muncii noastre". Constantin Axinia s-a prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în legătură cu schimbarea sa din funcţie, după ce ar fi refuzat să semneze un contract de modernizare a căii ferate.
Sursa: hotnews.ro