Cu un an înaintea alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis e în război deschis cu puterea. De multe ori, meciurile se tranșează la CCR. Un "arbitru" care, recent, l-a obligat pe președinte să o schimbe din funcţie pe șefa DNA.
Pentru că Iohannis întârzia cu revocarea lui Kovesi, PSD ar fi vrut să îl suspende, dar ALDE s-a opus.
Aşa că, după proteste, s-a găsit alt motiv de şicană. O comisie de anchetă cu dedicaţie pentru Iohannis, care ar fi instigat la violenţă. Ideea, susţinută de ministrul Apărării Mihai Fifor, i-a venit eurodeputatului PSD Dan Nica. Dar Fifor dă acum înapoi.
Social democraţii au venit şi cu ideea de a-l acuza pe Iohannis de înaltă trădare. Printre altele, pentru că a întrebat public Guvernul dacă mai are bani pentru pensii și salarii. A creat panică, susţine Dragnea.
Lui Klaus Iohannis i-au mai rămas în lupta cu puterea două instrumente puse la dispoziţie de constituţie: solicitarea de a reexamina legile în Parlament și, mai ales, contestaţiile la Curtea Constituţională.