Rareş Bogdan a afirmat că după ce ataşatul comercial al Ambasadei SUA s-a mutat din apartament, cel mai probabil a avut loc o "dezinsecţie" în termeni specifici SPP, astfel încât să nu mai existe aparatură de interceptare:
"Vreau să vă spun că există mai multe piste. Sigur că potrivit informaţiilor pe care noi le deţinem, înainte de a locui doamna Carmen Dan, care locuieşte acolo de la sfârşitul lunii iunie, a locuit acolo ataşatul comercial al Ambasadei SUA, la Bucureşti. Foarte probabil, în momentul în care a părăsit apartamentul, a avut loc o dezinsecţie în termeni specifici SPP. Nu putem exclude nimic, că e vorba de o cercetare penală în curs, ca doamna Carmen Dan să fie suspect într-un dosar şi DNA putea să planteze un dispozitiv de ascultare. Acasă putea să fie plantat acest dispozitiv în cazul în care doamna este parte dintr-un dosar".
Totodată, nu trebuie exclus ca serviciile de informaţii din ţările vecine ca Turcia sau Serbia să fi pus acel dispozitiv:
"Aflandu-ne în zona de granita cu Rusia, Turcia, Serbia, poate foarte simplu sa fi fost spionată de servicii ostile din ţări aflate în razboi deschis sau rece cu SUA".
Rareş Bogdan a mai spus că poate fi un scandal venit sa acopere scandalul Dragnea, decaraţiile grave făcute la ICCJ în dosarul Teldrum, respectiv scandalul Manda în comisia SRI.
"Avem mai multe piste la dispoziţie, nu putem sa o exludem pe niciuna. Eu sper şi cred ca doamna ministru, având în vedere că e un membru important al cabinetului, nu a contrafăcut acest caz", a mai spus Rareş Bogdan.
În plus, mai este ceva bizar, spune realizatorul. Faptul că Dan a decis să facă public acest caz:"
"Mai e ceva foarte suspect, eu am avut o mulţime de chestiuni care m-au privit in mod direct, chiar şi ameninţări cu moartea. Nu m-am grabit să ma duc la tv să strig pe tema asta, mai ales că ministrul de interne, daca luam faptul ca e femeie, traieşte singură cu baiatul, s-a speriat şi a reactionat aşa".
Rareş Bogdan mai crede că este posibil ca Liviu Dragnea să vrea să îşi securizeze apropiaţii, ca atare, fiind un dispozitiv uşor de reperat, nu poate fi exclusă o entitate privată, astfel încât microfonul să fi fost instalat la comanda lui:
"Doamna Dan e între cei apropiati, face parte din cercul 0 al lui Liviu Dragnea. Iar Dragnea e extrem de suspicios, posibil ca dispozitivul să fi fost pus de un serviciu privat".