RADU MAZĂRE este nemulţumit de măsura plănuită de guvernul Ponta, care vizează limitarea plăţilor cu bani gheaţă.
"Nu-i normal ca cashul pe care il am sa-l tranzactionez prin banca, sa ia comisioane, sa dea faliment, sa pierd banii, sau daca intra in incapacitate ca Cipru sa-mi confiste banii. Premierul vad o sustine si ministrul de Finanţe liberal, culmea, care trebuia sa fie mai deschis la minte. De ce sa ma obligi pe mine ca pentru munca sa ma duc sa ma risc sa fure sa dea faliment peste doua luni, a spus Mazăre.
Mazăre afirmă că îi va cere lui Victor Ponta să respingă acest document.
Guvernul introduce noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme.
Astfel, plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.
În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi păstrat.