"Pentru mine, domnul prim-ministru Victor Ponta e o mare deziluzie. Îmi pare rău că nu l-am cunoscut cum trebuie. La o emisiune, de pe vremuri, "10 pentru România", eu l-am prezentat. Era foarte tânăr, ca și acum, de altfel, și i-am spus 'dacă vei continua așa, o sa ajungi președintele partidului dumitale'. E, s-a întâmplat așa. Acum au venit mai mulți tineri la mine, crezând că vorba mea poate să îi ducă în fruntea partidelor. Dar, acum văzând câte greșeli face, poate, nu din vina sa, din vina unor presiuni. Am fost și eu președinte de partid, mi se șopteau multe lucruri la ureche, mi se sugerau, dar eu nu am ieșit din ideile mele, pentru că eu răspundeam de ceea ce fac. Din păcate, se pare că domnul Ponta e presat, dintr-o parte sau din toate părțile și face, din nefericire, o guvernare defavorabilă țării noastre și, de aceea cred, așa cum îl lăudam că e un om de ținută, că ar trebui să își dea seama și să se retragă dânsul, înainte a se putea face o intervenție parlamentară", a declarat președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.