Tensiuni fără precedent în coaliția de guvernare. La ultimele două ședințe ale Coaliției nu s-a ajuns la niciun consens cu privire la data alegerilor prezidențiale. De altfel, nu s-au pus de comun acord nici în privința unui candidat comun sau dacă vor merge separat.
Două scenarii se vehiculează, în acest moment, potrivit unor surse politice. Într-un prim scenariu, alegerile prezidențiale ar urma să aibă loc pe 15 și 29 septembrie. În al doilea scenariu, acestea ar urma să fie organizate pe 29 septembrie și 13 octombrie.
PSD ar vrea ca alegerile să se desfășoare în septembrie, urmând ca președintele și premierul să fie dați de social-democrați.
De cealaltă parte, PNL vrea ca alegerile să fie organizate în octombrie sau noiembrie.
Dacă alegerile vor avea loc în septembrie, PNL amenință că va merge cu un candidat separat și nu va colabora electoral cu PSD nici în turul 1, nici în turul 2 al prezidențialelor.