Conform textului, prezentat în cadrul evenimentului de fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, senator ALDE, PSD și Alianța Liberalilor și Democraților convin să încheie alianțe în plan local, acolo unde vor considera necesar pentru alegerile din iunie 2016, inclusiv candidați și liste comune în vederea maximizării rezultatelor electorale ale celor două partide.
Protocolul mai prevede că PSD și ALDE consideră oportun să constituie împreună majorități în consiliile locale și județene, în vederea asigurării unei guvernări locale eficiente și stabile în interesul cetățenilor.
De asemenea, PSD și ALDE vor stabili după alegerile locale condițiile de realizare a unei alianțe electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2016, se precizează în protocol.
Documentul reamintește că alianța politică dintre social-democrație și liberalism, materializată în anul 2011, prin înființarea Uniunii Social Liberale, a câștigat alegerile locale și parlamentare din 2012 "cu o vastă majoritate".
De asemenea, se menționează "colaborarea foarte bună" la nivel parlamentar și guvernamental, care a permis atingerea celor mai importante obiective ale programului politic al USL, între care refacerea puterii de cumpărare a românilor prin reîntregirea salariilor și pensiilor, "amputată de guvernarea Băsescu-Boc", scoaterea țării din criza economică, readucerea economiei la creșterea accelerată, adoptarea unui set de politici sociale menit să diminueze sărăcia și inegalitățile din societate, promovarea unui pachet de măsuri de relaxare fiscală destinate stimulării creșterii economice, creării de locuri de muncă, dezvoltării capitalului autohton și diminuării evaziuni fiscale.
"Fiind decise să continue împreună pe acest drum, al consolidării rezultatelor obținute, PSD și ALDE convin să realizeze prezentul protocol de colaborare politică și electorală", a subliniat Daniel Barbu.
"Eu cred că ALDE are șanse să devină partidul pe locul II. Cel puțin anul ăsta. UNPR nu cred că poate, cel puțin acum, să vizeze locul II", a declarat Dragnea, miercuri, la Palatul Parlamentului, după semnarea protocolului de colaborare în alegeri PSD-ALDE.
Liderul social-democraților a explicat că șansele pe care le dă ALDE țin de modul în care evoluează PNL pe scena politică. "Așa cum evoluează noul PNL, sunt toate șansele ca adevărații liberali să ajungă pe locul II pe scena politică, în timp rezonabil. Sunt din ce în ce mai mulți liberali care nu înțeleg cum PNL a ajuns să fie condus de Blaga și de Boc (...) și au înțeles că PNL este folosit ca o mască pentru fostul PDL, numai că aceste măști se topesc foarte repede fiindcă românii nu pot uita ce au pățit din cauza guvernării Băsescu-Boc", a susținut Liviu Dragnea.
În opinia sa, spre ALDE se vor îndrepta din ce în ce mai mulți liberali. "Din punctul nostru de vedere și nu numai al nostru, liberalii, cei care au convingeri liberale în România, se vor îndrepta din ce în ce mai mult către acest partid (ALDE — n.r.) care se conduce după adevăratele principii liberale", a conchis Dragnea.