Aceştia vor discuta moţiunile simple pe care vor să le depună.
Liderii PSD au pus la punct textul primei moţiuni simple împotriva unui ministru din echipa Cioloş. „Guvernul tehnocrat este puternic virusat! Şi frustrat! Şi nevaccinat!“ e titlul moţiunii care va fi depusă împotriva ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, documentul urmând să fie discutat, marţi, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.
Social-democraţii l-au crtiicat pe ministrul Sănăţii pentru modul în care a gestionat situaţia de la Argeş. „Domnule ministru, modul total neprofesionist în care această criză gravă a fost gestionată trebuie să înceteze! Dacă nu sunteţi în stare să aflaţi cauza îmbolnăvirilor, să coordonaţi modul de intervenţie, sau măcar să comunicaţi cetăţenilor măsurile ce se impun, este cazul să recunoaşteţi că nu aveţi capacitatea de a gestiona un sistem medical şi să lăsaţi profesioniştii să intervină! Sănătatea nu este o joacă, domnule ministru, ci un lucru fundamental pentru România!“, se arată în draftul moţiunii.