Ministerul Dezvoltării, condus de Paul Stănescu, transmite că alocarea fondurilor pentru a remedia pagubele făcute de inundaţii a fost făcută în funcţie de priorităţi şi nu de culoarea politică a primarilor, răspunzând în acest fel unui deputat liberal care a acuzat împărţirea preferenţială a banilor.
"Acuzaţiile conform cărora anumite localităţi nu ar fi primit suficiente fonduri pentru refacerea infrastructurii afectate sunt total nefondate, întrucât, în şedinţa de Guvern din data de 24 iulie 2018, au fost alocate 212,15 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale din 28 de judeţe. Aceste fonduri constituie o primă etapă, iar, în perioada imediat următoare, se vor lua toate măsurile necesare pentru alocarea fondurilor solicitate", se arată într-un comunicat de presă.
Ministerul Dezvoltării transmite şi care este situaţia la Bacău, acolo unde liberalul Ionel Palăr spunea că au fost alocaţi prea puţini bani.
"În prima fază, prioritare au fost solicitările autorităţilor locale pentru urgenţele majore, în vederea refacerii drumurilor comunale, a podurilor, podeţelor şi punţilor pietonale, a imobilelor (instituţii publice), a sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi a staţiilor de epurare, precum şi a apărărilor de mal şi a decolmatărilor de pârâuri. Străzile şi drumurile săteşti/forestiere/de exploatare agricolă vor fi incluse la finanţare în următoarele proiecte de Hotărâre de Guvern. În ceea ce priveşte autorităţile locale din judeţul Bacău, acestea au solicitat suma de 24,24 de milioane de lei din Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, iar, în prima etapă, s-au alocat integral fondurile solicitate de Consiliul Judeţean Bacău şi 9,76 de milioane de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale. Finanţarea pentru celelalte obiective afectate de inundaţii va fi asigurată cu celeritate în perioada imediat următoare", mai spune sursa citată.
Deputatul PNL Ionel Palăr a criticat Guvernul, spunând că banii pentru inundaţii au fost alocaţi în funcţie de apartenenţa politică a primarilor şi că ”dacă primarul nu are carnet roşu, nevoile oamenilor nu există”.
”Modul în care Guvernul Dăncilă a alocat bani localităţilor afectate de fenomenele meteorologice extreme din lunile iunie şi iulie reprezintă o bătaie de joc, cât timp sumele au fost distribuite în funcţie de apartenenţa politică a primarilor, nu de nevoile reale ale comunităţilor. Ceea ce s-a întâmplat în judeţul Bacău reprezintă o sfidare la adresa oamenilor: banii s-au dus spre primăriile PSD, iar la primăriile liberale nu s-a ţinut cont de evaluările realizate de comisia numită de Prefectura Bacău. O demonstraţie că, dacă primarul nu are carnet roşu, nevoile oamenilor nu există! În mai multe localităţi din judeţul Bacău, unde apele au făcut ravagii, alocările bugetare sunt o ruşine”, a declarat deputatul PNL Ionel Palăr.
Liberalul susţine că, în judeţul Bacău, la Slănic Moldova, pentru daune de 2,4 milioane de lei, s-au alocat 300.000 de lei, iar în comuna Pârjol, pagubele de 3,4 milioane ar trebui rezolvate cu 460.000 de lei.
”Există comune unde nu s-a dat niciun leu. Din 11 primării liberale din judeţul Bacău, afectate de inundaţii, doar trei au primit cât au cerut. Este inuman să sfidezi suferinţa unor oameni, doar pentru că primarul nu este membru PSD!", a mai spus Palăr, conform Mediafax.