Stroe a mai fost ministru al Transporturilor în Guvernul Tudose și a plecat din funcție odată cu fostul premier.
Stroe a făcut parte din ”grupul puciștilor”, alături de Marcel Ciolacu și Paul Stănescu. După acest episod, s-a vehiculat că Stroe va fi debarcat de la conducerea PSD Constanța, însă zvonurile nu s-au adeverit.
Fost ofițer de marină militară, Stroe a intrat în business imediat după Revoluție, fabricând cabluri și pâine. Astăzi, Felix Stroe este unul dintre cei mai bogați români, cu o avere estimată de Forbes la 20-22 milioane de euro (în 2017). A condus PSD Constanța și înainte ca organizația să fie preluată de Radu Mazăre și s-a întors la conducerea partidului după ce fostul primar s-a retras din viața publică, potrivit expresssud-est.ro.
Felix Stroe a fost ministrul Transporturilor pentru doar trei luni. El a plecat din guvern după ce Comitetul Executiv National al PSD i-a retras sprijinul politic fostului premier Mihai Tudose.