"Este o decizie pe care au luat-o cele două grupuri politice. Începând cu 15 martie, noi preluăm președinția Comisiei pentru revizuirea Constituției și colegii de la PNL vor prelua această președinție de comisie", a declarat marți Zgonea, întrebat dacă se retrage din funcția de președinte al Comisiei de cod electoral.
"Cred că mi-am făcut datoria ca președinte al comisiei de cod electoral. Nu știu dacă rămân vicepreședinte, dar nu pot să fiu și președintele Camerei și vicepreședintele unei comisii speciale. (...) Până la urmă este important ce rămâne, nu ce funcție ai în Parlament", a spus Zgonea.
El a adăugat că și-a îndeplinit obiectivele date de PSD în cadrul comisiei de cod electoral.
"Decizia este a mea personală și este strict legată de îndeplinirea mandatului pe care l-am avut", a completat președintele Camerei Deputaților.
Mai multe pe Agerpres