Cei prezenți au fluturat steaguri tricolore, au afișat pancarte pe care scrie: "#rezist", "#insist", "Nu vrem grațiere" și au strigat "România cere/ fără grațiere", "Hoții", "Incompetenții", "Zi de zi, aici vom fi", "PSD, ciuma roșie", "Demisia".
"Suntem adepții ideii că legislația penală a României ar trebui înăsprită în continuare", a declarat pentru AGERPRES unul dintre protestatari, Cristian Vaida. "Protestăm și împotriva guvernului, dar și a Parlamentului.
Acesta pritocește din nou niște legi cu niște amendamente care să protejeze corupții, iar guvernul (....) își face de cap pe banii publici", a spus un alt manifestant, Silviu Cioceanu.
Protestatarii prezenți în Piața Victoriei au intonat imnul național și, la un moment dat, au aprins luminile telefoanelor mobile. Oficiali ai Jandarmeriei au precizat pentru AGERPRES că protestul este neautorizat și că, până la ora 21.00, nu s-au înregistrat incidente.