"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale față de Corlățean Titus, fost ministru al afacerilor externe, actual membru al Senatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu (...) și împiedicarea exercitării drepturilor electorale (...). Faptele reținute în sarcina acestuia formează obiectul unui dosar al Direcției Naționale Anticorupție", se precizează într-un comunicat al PÎCCJ transmis AGERPRES.
Conform unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de senatorul Titus Corlățean, la data faptelor ministru al Afacerilor Externe, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
"În contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, Titus Corlățean, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte", susține DNA. Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetățeni români care și-au putut exercita dreptul de vot în străinătate, indică procurorii.
DNA mai susține că fostul ministru de Externe a cauzat și "o vătămare a intereselor legitime" ale MAE, interese care constau în buna funcționare a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României în străinătate și în îndeplinirea de către acestea, în condiții optime, a atribuțiilor legale privind apărarea, în străinătate, a drepturilor cetățenilor români.