Cele şase aparate au fost preluate, pe 28 septembrie, de la baza portugheză Monte Real, în cadrul unei ceremonii la care au participat premierul Portugaliei, Antonio Luis Santos Da Costa, dar şi ministrul portughez al apărării, Jose Alberto de Azeredo Lopes.
În 2013, România a decis să cumpere din Portugalia 12 avioane de tip F-16 folosite. Iniţial, s-a intenţionat achiziţionarea a 24 de avioane, dar decizia finală a fost pentru 12, din motive bugetare. Dincolo de F-16, au mai prezentat oferte companiile producătoare ale avioanelor JAS-39 Gripen şi Eurofighter Typhoon, pentru aparate noi. A fost, de asemenea, analizată oferta pentru aeronava Rafale, produsă de grupul francez Dassault.
Preţul pentru cele 12 aeronave F-16 a fost stabilit la 628 milioane de euro, ele urmând să staţioneze la bazele aeriene de la Feteşti şi Câmpia Turzii, modernizate special pentru acest tip de avion.