Cei trei sunt acuzați că au eliberat în fals mai multe adeverințe pentru stabilirea domiciliului pe raza comunei a unor persoane care în realitate nu dețineau proprietăți în perimetrul respectiv, cu scopul de a-l vota pe primar. Aceștia ar fi primit câte 700 de lei fiecare pentru vot.
Poliția și procurorii investighează circa 200 de mutații făcute în perioada premergatoare alegerilor.
Comunicatul integral:
Ieri, 25 iulie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița – Năsăud, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciilor Județene Anticorupție Maramureș, Cluj, Sălaj și Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița – Năsăud, au pus în aplicare 7 mandate de percheziții domiciliare, dintre care unul la sediul unei primării și 6 la persoane fizice. De asemenea, au fost puse în executare 5 mandate de aducere a unor persoane la sediul unității de parchet.
Activitățile au vizat strângerea unor probe relevante pentru cauză, cu privire la comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, fals, uz de fals, fals informatic și coruperea alegătorilor.
În fapt, în perioada martie – iunie 2024, funcționari din cadrul unei primării din județul Bistrița Năsăud, au eliberat în fals mai multe adeverințe pentru stabilirea domiciliului/reședinței pe raza comunei a unor persoane care în realitate nu dețineau proprietăți în perimetrul respectiv, cu scopul de a vota un anumit candidat/partid la alegerile locale din data de 09.07.2024. În urma schimbării domiciliului și a exercitării votului, fiecare persoană a primit suma de 700 de lei.
Ca urmare a activităților desfășurate a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore față de 4 persoane fără calitate specială, respectiv primarul localității, viceprimarul, secretarul primăriei și un viitor consilier local.
Totodată, față de un alt viitor consilier local, a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cursul zilei de astăzi, cele 4 persoane reținute urmează a fi audiate la unitatea de parchet, urmând ca procurorul să dispună cu privire la măsurile ulterioare. De asemenea, ofițerii DGA – Bistrița Năsăud pun în executare un mandat de aducere pentru încă o persoană, funcționar în cadrul aceleiași primării, în vederea audierii la unitatea de parchet.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.