Ștefan Ionescu a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel București. Primarul ar fi obținut peste 180 de mii de euro cu documente false de la APIA, prin intermediul unei ferme deținute de cumnatul său. Întreaga schemă infracțională prin care fonduri europene au fost deturnate a fost pusă în practică între 2013 și 2019. Primarul ar fi emis mai multe documente false prin care s-a obținut o subvenție mai mare pentru terenuri care nu au existat în realitate.
Edilul și-a mărit averea de la an la an și s-a remarcat în comunitatea s-a doar prin mesele festive și bâlciurile organizate de ziua comunei. Străzile sunt neasfaltate, grădinița și școala nu au fost aduse la standarde europene, chiar dacă banii au existat.
La 14 ani de la începerea mandatului, Ștefan Ionescu și-a adus aminte de oamenii care l-au ales și a depus mai multe proiecte pentru rețeaua de gaze și canalizare.
Mai mult edilul a fost găsit vinovat într-un alt dosar pentru deținere ilegală de arme. Acesta astfel a fost suspendat din funcție, însă conduce totul din umbra.
Ștefan Ionescu a fost reales primar în Valea Ciorii din partea PSD în timp ce era anchetat de procurorii DNA. El deține împreună cu soția sa suprafețe impresionante de terenuri agricole, 542 hectare teren arabil în Valea Ciorii, 99,48 hectare teren arabil în Țăndărei și 8,78 hectare în Scânteia.
Primarul a încasat în 2021 o indemnizație totală de 55.164 lei iar soția sa a declarat pentru anul 2021 venituri din exploatarea terenurilor agricole deținute de aproximativ jumătate de milion de euro, respectiv 2.3 milioane de lei.