2014 a fost anul alegerilor prezidenţiale şi europarlamentare. Au fost trei rectificări bugetare, la care primăriile au primit, în total, peste 3,3 miliarde de lei. Banii au fost alocaţi pentru datorii şi investiţii.
În 2012, când au fost alegeri locale şi generale primăriile au obţinut în plus aproape un miliard de lei.
2009 a fost an de alegeri prezidenţiale. Cea mai mare parte din cele peste 66 de milioane de lei, care au ajuns la ministerul Administraţiei şi Internelor, a mers către autorităţile locale.
În 2008 guvernul a alocat autorităţilor locale 2,4 miliarde de lei, în două tranşe. Banii urmau să fie folosiţi pentru profesori şi acoperirea altor cheltuieli descentralizate.