Preşedintele CSM, judecătoarea Nicoleta Ţînţ, afirmă că eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor reprezintă o situaţie de o gravitate fără precedent, iar Consiliul va face demersuri atât pe plan intern, cât şi pe plan extern pentru ca pensiile să fie menţinute, nefiind vorba despre un privilegiu, ci despre un drept justificat în mod obiectiv.
"Adoptarea legii privind eliminarea pensiei de serviciu pentru magistrați afectează însăși independența justiției. Subliniez cu fermitate faptul că pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu pentru magistrați, așa cum din păcate a fost în mod eronat prezentat opiniei publice, ci este justificată în mod obiectiv de regimul sever al incompatibilităților și interdicțiilor ce guvernează exercitarea acestei profesii, precum și de importanţa socială uriașă a muncii judecătorilor și procurorilor.
Pensiile speciale şi de serviciu pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional, un proiect de lege în acest sens. Printre categorii se numără parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii. Proiectul de lege a fost adoptat cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri. Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.