Este firesc să se ancheteze tot ce pare a fi ilegal, însă procurorii au considerat de cuvință să mă trimită și pe mine în judecată. Eu sunt surprins pentru că sincer nu mă așteptam să fiu tirmis în judecată!
Sunt asociat acolo cu prejudicii de milioane, dar eu am semnat doar pe două contracte de vânzare-cumpărare pentru două locuințe, de fapt maghernițe, una de 25 de metri pătrați, iar o alta de 50 de metri pătrați având garanția că totul este legal, dar anchetate de juriștii din primărie și de o comisie.
Nu e vorba de revendicări aici și de retrocedări. Cele două aprtamente pentru care sunt eu acuzat au fost vândute către chiriași în baza legii 112 ele puteau fi vândute, dar se zice că nu erau îndeplinite condițiile de aplicare în calculul prețurilor a prevederilor acestei legi 112 care prevederi conduceau la un preț mai mic.
Eu am avut toate garanțiile de legalitate date de 4 sau 5 semnături înaintea mea. Nu-i cunosc pe aceia care au primit locuințele sunt nișite amărâți!
Dar eu nu știu dacă au gresit cei din primărie, pentru că ei spun că au procedat că și înainte de a deveni eu primar, în baza unor sentințe judecătorești date în aceleași condiții.