"Autoritatea competentă (AEP — n.r.) are termen 48 de ore pentru elaborarea legii privind alegerile parlamentare și veniți și cu completări la prezidențiale. Le discutăm în comisie. V-aș propune dacă putem până mâine, la ora 16,00, să facem încă o scurtă ședință a comisiei. În condițiile în care ați putea veni cu trunchiul de lege, mâine, la ora 16,00, începem să ne uităm pe subiectul în sine în așa fel încât poimâine să discutăm eventualele chestiuni pe care nu le-am înțeles bine", le-a transmis președintele comisiei, Gabriel Vlase, reprezentanților AEP.
Votul prin corespondență. Un deputat PNL propune luarea unei decizii radicale
Grupurile parlamentare ale PSD, PNL și UDMR și-au prezentat, luni, în Comisia de cod electoral punctele de vedere cu privire la legea votului prin corespondență.
Cătălin Predoiu: PSD nu dorește votul prin corespondență. Vrea să se răzbune pe Diaspora
Gabriel Vlase a explicat că social-democrații doresc aplicarea votului prin corespondență la parlamentare și nu au o problemă ca acesta să fie valabil și la prezidențiale. PSD vrea ca înregistrarea celor care doresc să voteze prin corespondență să se facă cu șase luni înainte de fiecare proces electoral.
Deputatul liberal, Mihai Voicu, a precizat că PNL vizează aplicarea votului prin corespondență la alegerile parlamentare din 2016, dar și la europarlamentare și prezidențiale, iar înregistrarea celor care doresc să-și exprime acest vot din străinătate să se facă înainte de fiecare proces electoral.
Marko Bela: Nu susținem votul prin corespondență
Potrivit deputatului UDMR Marton Arpad, Uniunea vrea ca votul prin corespondență să se aplice doar pentru alegerile prezidențiale, iar înregistrarea votanților din străinătate să aibă loc la data de 1 aprilie a anului electoral.