Câțiva oameni s-au strâns joi dimineață la penitenciarul Rahova pentru a cere eliberarea fostului președintel al PSD Liviu Dragnea. Printre protestatari se află și fostul deputat Gelu Vișan.
”Cerem rejudecarea procesului lui Dragnea”, ”Dragnea, deținut politic” și ”Judecătorii ÎCCJ, anchetați pentru abuz în serviciu”, erau mesajele de pe pancartele purtate de cei câțiva protestatari.
Decizia CCR, care a constantat nelegalitatea constituirii completurilor de trei de la Înalta Curte a generat valuri și în PSD.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a solicitat public, la scurt timp după decizia Curţii Constituţionale, înfiinţarea unei comisii de anchetă care să "elucideze cine a făcut presiuni asupra judecătorilor CCR" pe această temă şi "dacă aceste presiuni au determinat condamnarea politică a preşedintelui Liviu Dragnea".
Darius Vâlcov, Elena Udrea, Radu Mazăre şi familia Cosma sunt marii câştigători ai zilei de 3 iulie. Procesele lor se vor relua de la zero, după ce judecătorii CCR au decis că şi completurile de trei judecători au fost constituite ILEGAL. Aceleaşi efecte sunt şi în cazurile inculpaţilor achitaţi de completurile de trei: de exemplu, Victor Ponta şi Mircea Drăghici. Atenţie, însă, sunt specialişti care ne-au explicat că rejudecările sunt contracronometru, pentru că faptele s-ar putea prescrie până la un verdict definitiv.