"Ungaria va susține în continuare această aspirație a României de a adera la Schengen, sunt convinsă că în al doilea semestru al anului următor Ungaria va asigura președinția acest subiect nu va mai fi pe ordinea de zi. Dacă totuși va fi, este clar că Ungaria va face tot ce îi stă în putință pentru ca România să devină cât de repede membră a spațiului Schengen, împreună cu Bulgaria, nu numai pentru că este just, ci pentru că este și interesul nostru. Nu avem nevoie de o graniță Schengen între Ungaria și România. Viața noastră ar fi mai simplă dacă România ar putea fi membră a Schengen”, a declarat Katalin Novak, în prezența lui Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, miercuri, la Budapesta, de omologul ungar, Katalin Nová, în prima vizită la nivel de şef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani.