Volodomir Zelenski a făcut afirmaţia într-un discurs oficial pe care l-a ţinut cu prilejul Zilei Unităţii şi Libertăţii Ucrainei, celebrată anual pe 22 ianuarie, fiindcă în această zi, în anul 1919 a fost proclamat Actul de unificare a Republicii Populare Ucrainene cu Republica Populară Ucraineană Apuseană.
„În urma cu 101 ani a avut loc una dintre cele mai semnificative evenimente din istoria Ucrainei. Visele pentru care au trăit şi au murit cei mai buni fii ai Ucrainei, pentru o ţară independenta si unită. Acesta este un citat din actul «Sluca» care anunţă unificarea într-un singur stat independent si a fost proclamat într-un mod solemn de către liderii UNR si ZUNR la 22 ianuarie 1919 în Piaţa Sofia din Kiev. În sfârşit s-a ivit şansa de a crea o ţară independenta şi unită. Ambiţiile politicienilor de atunci i-au împiedicat să atingă adevărată unitate de stat. Unitatea nu stă în cuvinte, ci în fapte. Nu după mult timp Republica Populară Ucraineană a cedat Kievul sub presiunea bolşevicilor, o bună parte din teritoriile Galiţiei au fost ocupate de trupele poloneze, Bucovina de Nord de români, iar Transcarpatia i-a revenit Cehoslovaciei”, a declarat Volodomir Zelenski, conform sursei citate.
Pe 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea cu Regatul României, care a fost recunoscută de învingătorii din Primul Război Mondial prin tratatul de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919, a notat Mediafax.
Înfrângerea şi ulterior dezmembrarea Austro-Ungariei au făcut ca negocierile de la Paris privind confirmarea proclamaţiei de Unire din 28 noiembrie 1918 să nu întâmpine dificultăţi majore, mai aminteşte sursa menţionată.