Andrzej Duda a spus că întrevederea cu preşedintele Klaus Iohannis reprezintă o închidere simbolică a summitului NATO care a avut loc la Varşovia şi a precizat că reuniunea a fost un "succes comun" pentru cele două state, şi din perspectiva obiectivelor fixate la întâlnirea de la Bucureşti, în noiembrie 2015.
Preşedintele polonez i-a mulţumit lui Klaus Iohannis pentru că România a anunţat că va contribui cu o companie a armatei române pentru a consolida forţele NATO din Polonia. El a amintit că o companie a armatei polone va fi trimisă în România pentru a participa la brigada multinaţională, ca expresie a "solidarităţii" în cadrul NATO.
Un alt subiect discutat a fost legat de consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE, în condiţiile în care cele două părţi sunt interesate în protejarea drepturilor cetăţenilor lor care muncesc la Regat-peste 1 milion de polonezi ţi 1,5 milioane de români.