Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, liberalul Mihai Lupu, a declarat, marţi, după ce a fost audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a răspuns la toate întrebările care i-au fost adresate, „cu intenţia de a sprijini investigaţiile în curs”, el menţionând şi că „nimeni nu este mai presus de lege”.
„Am dat curs, astăzi, solicitării DNA Constanţa, în legătură cu ancheta efectuată în cazul domnului Ermil Chelariu, Director în cadrul Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat – Autoritatea Judeţeană de Transport. Cu intenţia de a sprijini investigaţiile în curs, am răspuns la toate întrebările procurorilor în legătură cu speţa în cauză. Am mai spus şi o repet. Nimeni nu este mai presus de lege. Nu voi tolera nicio formă de abuz, de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor. Reafirm angajamentul meu ferm faţă de transparenţă, responsabilitate şi atribuire corectă a contractelor. Constănţenii trebuie să ştie în permanenţă ce se întâmplă cu banii lor. Subliniez, de asemenea, importanţa cooperării între instituţiile statului pentru asigurarea eficienţei sistemului judiciar”, a transmis Lupu, printr-un comunicat de presă.
Potrivit DNA, preşedintele CJ Constanţa, Mihai Lupu, este urmărit penal pentru luare de mită, dosar în care mai sunt urmăriţi penal trei suspecţi.
Este vorba de Ermil Chelariu, director general al Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat – Autoritatea Judeţeană de Transport, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi luare de mită; Petrică Adrian Constantin, funcţionar public în cadrul Primăriei Năvodari, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; Adrian Roşu, funcţionar public în cadrul Primăriei Mangalia, judeţul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi luare de mită.
„În perioada martie-aprilie 2023, suspecţii Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian şi Roşu Adrian, în calităţile menţionate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informaţii nedestinate publicităţii (ofertele depuse de alte societăţi comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câştige mai multe licitaţii (ce priveau amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi) organizate de instituţiile publice pe care le reprezentau funcţionarii menţionaţi anterior”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.
Conform aceleiaşi surse, suspecţii Mihai Lupu, Ermil Chelariu şi Adrian Roşu ar fi primit de la omul de afaceri, pentru „ajutorul” acordat, mai multe foloase necuvenite, constând în furnizarea de plante decorative şi ornamentale precum şi lucrări de amenajare şi irigare a grădinilor.
DNA precizează că suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală, iar în dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.