Potrivit cotidianului, preşedintele Parlamentului român a declarat în presa română că Bucureştiul intenţionează să-şi mute ambasada, iar Ministerul israelian de Externe aşteaptă informaţii de la Bucureşti, referindu-se la declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea privind mutarea ambasadei.
Președintele României Klaus Iohannis a criticat decizia Guvernului de începere a demersurilor de mutare a ambasadei din Israel la Ierusalim. Decizia a fost anunțată joi seară de președintele PSD Liviu Dragnea, după ce, în mod bizar, purtătorul de cuvânt al guvernului spunea că nu știe nimic despre un eventual memorandum în acest sens.
”Președintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers. Administrația Prezidențială subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare. Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecințele şi implicațiile politice externe ale acestuia.
Președintele Klaus Iohannis consideră că inițiativa Guvernului României poate reprezenta, eventual, cel mult începutul unui proces de evaluare în materie, care poate fi finalizat doar în momentul încheierii negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală. Acest statut poate fi stabilit numai în urma încheierii unui acord direct şi final între părți.
Președintele, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, reiterează faptul că poziția constantă a țării noastre în ceea ce privește Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată. Președintele Klaus Iohannis subliniază, din nou, necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state”, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților”, arată Administrația Prezidențială.