Reacția premierului vine după ce, în spațiul public, au apărut informații despre o așa-zisă intenție a președintelui PNL, Florin Cîțu, de a schimba unii miniștri ai partidului, printre care și ministrul de Interne. Informațiile au fost infirmate, însă, de Ciucă. În plus, premierul a dat asigurări că activitatea ministrului Bode este fără cusur.
"Comisarii au fost atât la Ministerul de Interne, cât și în punctele în care personalul MAI își desfășoară activitatea, iar până în acest moment nu pot decât să le mulțumesc pentru ceea ce fac, cum își fac datoria, să îi mulțumesc ministrului Bode personal pentru modul în care își desfășoară activitatea și să le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru că înțeleg să coopereze", a declarat, asăzi, premierul Nicolae Ciucă.
Întrebat în ce ministere sunt sincope în momentul de față, premierul Ciucă a replicat: "Până în acest moment, nu am făcut o evaluare care să poată fi făcută publică, iar atunci când voi face o evaluare, o voi face împreună cu fiecare ministru în parte."