„Guvernul ia măsuri corecte și responsabile, aspect care se reflectă în cifrele din execuția bugetară pe primele 8 luni:
Veniturile bugetului general consolidat sunt mai mari cu 22% față de perioada similară a anului trecut, iar investițiile sunt în creștere cu 9,6%. Totodată, deficitul bugetar pe primele 8 luni este în scădere cu peste 6 miliarde de lei.
Ieri, Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit pozitiv prognoza de creștere economică pentru România din acest an, la 4,8%.
Obiectivul nostru constant este ca toate aceste cifre să se reflecte în creșterea nivelului de trai și în modernizarea domeniilor esențiale, pentru o Românie mai dezvoltată, mai prosperă”, a transmis Nicolae Ciucă.