Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Tribunalul Covasna a dat câştig de cauză prefectului de Covasna, Dumitru Marinescu, care ceruse instanţei anularea hotărârii CJ privind organizarea referendumului în vederea consultării cetăţenilor din judeţul Covasna pentru înfiinţarea unei regiuni de dezvoltare formată din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
"Nu m-a surprins decizia instanţei, care ne-a fost comunicată în această săptămână. Vom face recurs la Curtea de Apel Braşov", a spus Tamas.
Preşedintele CJ Covasna a menţionat că Tribunalul Covasna invocă probleme formale, cum ar fi faptul că proiectul de hotărâre şi expunerea de motive au fost afişate la avizierul CJ şi pe pagina de internet a instituţiei, dar anunţul privind publicarea pe site a fost adus la cunoştinţa cetăţenilor doar prin ziare locale, nu şi naţionale, sau faptul că proiectul a fost modificat în plen înainte de adoptare.
Consiliul Judeţean Covasna a aprobat în 14 noiembrie organizarea unui referendum local pe tema regionalizării, proiectul de hotărâre fiind votat de cei 26 de consilieri judeţeni ai UDMR, PPMT şi PCM, în timp ce patru consilieri din partea USL au votat împotrivă.
La referendum, cetăţenii urmau să fie consultaţi în legătură cu oportunitatea înfiinţării unei regiuni de dezvoltare formată din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, cu centrul regiunii în Târgu Mureş.
Ulterior, în aceeaşi lună, prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, a introdus o acţiune în contencios administrativ la Tribunalul Covasna pentru anularea Hotărârii nr. 174/2013 a CJ Covasna privind organizarea referendumului.