"Din punctul meu de vedere, reconsitutuirea dreptului de proprietate s-a făcut legal în Nana. Restul tranzacţiilor, nu pot spune nimic, nu le-a făcut instituţia noastră. Înţelegerile private sunt private, instituţia prefectului nu are niciun amestec în înţelegerile lor", a declarat George Iacob.
Prefectul a spus că nu i s-au cerut documente legate de achiziţia terenului de către fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu.
El a mai arătat că este normal să existe titluri de proprietate ai căror proprietari să fie decedaţi, dat fiind timpul care a trecut de la colectivizare. "Este normal ca, în multe situaţii, autorul să fie decedat, dar asta nu înseamnă că el nu are urmaşi şi sunt trecuţi ca moştenitori", a explicat George Iacob.
Prefectul judeţului Călăraşi a declarat, la finalul audierilor, că reprezentanţii comisiei de anchetă Călăraşi au dorit informaţii despre punerea în posesie a unor suprafeţe, pe teritoriul comunei Nana.
El a menţionat că a pus la dispoziţia parlamentarilor o parte din documente, şi anume hotărâri ale comisiei judeţene de fond funciar, care privesc validarea unor suprafeţe de terenuri, urmând ca în perioada următoare să aducă şi alte documente, în condiţiile în care este vorba despre o perioadă lungă de timp, 1990-2013.
Iacob a menţionat că aceste terenuri, din datele pe care le are, nu au aparţinut Institutului Fundulea şi că nu există nici cereri din partea Parchetului.