"Nu există o listă a guvernului în acest moment. În nenumărate rânduri au apărut în mass-media diverse variante, diverse formule. În același timp, vă spun la fel de răspicat că proiectul e făcut de o echipă, iar în această echipă lucrează oameni care au fost în administrație cum e și doamna Anca Boagiu, de altfel destul de bună să fie președinte PPE", a spus Predoiu, la Realitatea TV, întrebat dacă fostul ministru al Transporturilor va face parte din guvernul pe care e posibil să îl conducă.
El a adăugat că în zilele următoare liberalii vor avea întâlniri în care vor adopta rezoluții importante, iar apoi, ''pe căi constituționale'', vor încerca democratic să dea un guvern care să atragă investiții, să aducă din nou încredere și soluții. ''Abia după aceea se va discuta despre lista miniștrilor.
(...) Lista aceea trebuie să întrunească un număr de criterii. În primul rând integritate, nu mai e de conceput în secolul 21 România, membră în UE, să nu aibă un guvern care să nu fie cu adevărat "Albă ca zăpada". În al doilea rând profesionalism. Nu poți să ai în fruntea unui minister un om care undeva în lumea asta, într-o meserie, într-o afacere, într-o funcție publică, nu a dovedit ceva, un rezultat concret, palpabil, a scris o lege, a creat o invenție, un model de afaceri, ceva. Aceste două lucruri stau la baza alegerii viitorului cabinet, sper că va exista răbdarea necesară și în partid și în afara partidului să facem acest lucru pas cu pas, să nu punem căruța înaintea cailor. Nu voi abdica de la aceste două criterii, e o nișă, e un șubler, va avea precizie nemțească și cine nu intră prin șublerul ăla nu intră", a spus Predoiu.
Mai multe pe Agerpres