Într-o postare pe contrul său de Facebook, acesta a continuat explicând că “Guvernul vrea astfel să fure la cântar în evaluarea numărului de ordonanțe adoptate. Si pentru asta încalcă o lege a statului, legea tehnicii legislative. Meschinărie, indiferență și minciună la un loc”.
Cătălin Predoiu acuză Executivul Ponta că, potrivit ordonanței, cei care au lenevit și nu și-au dat încă doctoratul, deși au pretenția că sunt cadre didactice universitare, pot să mai lenevească un an, “tracă de la “tehnocratul Ponta””
O altă prevederea amână cu doi ani, până în 2017, potrivit lui Predoiu, termenul în care conducătorii finaciar –contabili din instituții publice trebuie să-și obțină un certificate de atestare a cunoștințelor în Sistemul European de Conturi, probabil cu ocazia aniversării a 10 ani de la intrarea în UE.
“Aceeași concluzie: de ce să “tragem tare” și să fim disciplinați și performanți, mai bine amânăm, de ce să facem un efort și să fim competenți și competitivi, mai bine lenevim! Aceasta e tendința și obișnuința pe care un “lider” leneș ca Ponta o propagă în societate: amânare, lipsă de răspundere, contraperformanță, iresponsabilitate! Aceasta este otrava cu care retează posibilitatea de a schimba tipare de gândire si de acțiuni în societate. Eu cred că trebuie altfel procedat: liderii responsabili își auto-impun rigoare și cer rigoare. Concret, daca legea a acordat un termen de 4 ani întârziaților care nu s-au îngrijit să-și ia doctoratul, dar au tupeul și pretenția să fie “cadre universitare”, termenul trebuia respectat!”, a mai scris Cătălin Predoiu pe Facebook.