Candidatul socialiştilor la şefia Comisiei Europene, Martin Schulz, care acum e şi preşedintele Parlamentului European, a fost învinuit, în cea mai recentă sesiune plenară a Parlamentului European, că ar fi împiedicat votarea unui articol dintr-un raport în care era criticat pentru că a întârziat o anchetă judiciară.
Scandalul a izbucnit la începutul lunii aprilie, când europarlamentarii au constatat că Schulz, în calitate de preşedinte al Parlamentului European, a dispus scoaterea unui paragraf din raportul privind cheltuielile instituţiei pe anul 2012. Mai exact, Schulz a vrut îndepărtarea articolului 47 din document, deşi procedura nu permite decât amendarea articolelor, nu şi eliminarea lor. În pasajul pe care Schulz l-a declarat inadmisibil se arată că acesta a reţinut, mai bine de două luni, un raport adresat Comisiei pentru control bugetar a PE şi a transmis, cu o întârziere de trei luni, o citaţie către instanţa belgiană, care cerea ca trei deputaţi europeni să depună mărturie într-un caz de trafic de influenţă.
În acelaşi articol, Schulz este acuzat că a amânat audierile în cazul unor oficiali de la vârful Comisiei Europene, suspectaţi de fapte de corupţie. Popularii europeni i-au reproşat lui Schulz că ar încuraja cenzura în forul european şi i-au imputat lipsa de respect faţă de instituţia pe care o conduce. Liberalul Michael Theurer, preşedintele german al Comisiei de control bugetar a PE, l-a ameninţat pe Schulz că va sesiza Curtea Europeană de Justiţie, pe motiv că liderul european nu ar fi avut dreptul legal de a declara inadmisibil pasajul care îl incrimina.
De asemenea, europarlamentarul Ingeborg Grassle a declarat că preşedintele forului european le-a ascuns colegilor săi informaţii vitale. „Sunt total de acord cu aceste sustineri şi mă alătur celor care vor face plângere la Curtea Europeană de Justiţie împotriva socialistului Martin Schulz“, a scris pe blog şi Monica Macovei. „E o procedură obişnuită“ Paragraful pe care Martin Schulz a dorit să îl elimine din raport a fost, de fapt, „declarat inadmisibil, întrucât intră în contradicţie cu obligaţiile legale ale instituţiei şi încalcă regulile de confidenţialitate“, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui PE, în replică la acuzaţiile mai multor eurodeputaţi, fără să precizeze la ce reguli de confidenţialitate se referă.
Totodată, el a adăugat că procedura de eliminare a unui articol este una standard. Întrebat dacă a mai existat un astfel de caz în istoria Legislativului european, purtătorul de cuvânt al lui Schulz a răspuns că, probabil, este o situaţie fără precedent.
Citeste mai mult pe adevarul.ro
Citeste mai mult pe adevarul.ro