În jurul orei 16.00, Klaus Iohannis a susţinut o scurtă declaraţie de presă în care a precizat că discuţiie se vor axa pe relaţia cu Turcia, Brexit sau politica de preţuri la oţel şi aluminiu.
Stadiul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Turcia, cazul fostului spion rus Serghei Skripal, dar și impozitarea, inclusiv în domeniul digital, vor fi, de asemenea, luate în discuție.
Vineri, se va desfășura reuniunea Consiliul European, în cadrul căreia șefii de stat și guvern vor examina stadiul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Președintele României va lua parte și la Summitul Partidului Popular European.