Klaus Iohannis a spus că acordul de retragere este un document foarte important, în care se stipulează, de exemplu, cum vor fi tratați românii în Marea Britanie. ”Un document foarte amplu, foarte bine elaborat, s-a lucrat un an și jumătate la acest document. Nu putem să considerăm această zi una fericită dacă îi realizăm importanța”, a spus șeful statului.
Președintele a mai spus că acordul face ca această despărțire să fie gestionabilă și să capete un fundament juridic solid.
Întrebat ce se schimbă pentru românii din Marea Britanie, președintele român precizează că este cel mai bun acord posibil.
”Nu se schimbă mare lucru, acest document dacă intră în viagoară protejează românii și toți cetățenii europeni din Marea Britanie”, a declarat Iohannis.
Președinte a mai spus că acordul va fi finalizat sub președinția română a Uniunii Europene.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că lucrurile se mişcă în ceea ce priveşte preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, el adăugând că are divergenţe cu Guvernul în foarte multe domenii, dar nu şi în pregătirea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
"La momentul în care am făcut acea afirmaţie, aşa a fost. Şi cred că v-aţi dat seama că s-au schimbat unele lucruri de atunci. Am primit chiar în această dimineaţă, discutând cu doamna ambasador (n.r. Luminiţa Odobescu - reprezentant permanent al României pe lângă UE), cu alţi reprezentanţi din Bruxelles, că lucrurile se mişcă. Lucrurile se mişcă în domeniul pregătirii practice şi logistice. Noi rămăsesem în urmă cu câteva chestiuni de logistică, de dotări, chestiuni care trebuie să funcţioneze din prima zi şi mi s-a garantat că aceste lucruri care au rămas cumva nelămurite, majoritatea au fost deblocate de noul ministru şi lucrurile merg într-o direcţie bună. Nu vreau să fac acum aprecieri asupra muncii lui Negrescu, dar e mult mai bine acum", a spus, duminică, şeful statului după reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.
El a subliniat că nu are divergenţe cu Guvernul în ceea ce priveşte pregătirea preşedinţiei române a Consiliului UE.
"Eu am divergenţe în foarte multe domenii cu Guvernul nostru, dar nu în domeniul afacerilor europene şi nu în pregătirea preşedinţiei româneşti pentru Consiliul UE. Trebuie să înţelegem cu toţii că una este lupta politică internă, cu totul alta este preşedinţia pe care dorim să o avem ca una de succes a Consiliului UE. Lucrurile s-au înţeles bine. Noi colaborăm pentru preşedinţie şi ne vom prezenta bine. Nu este aceasta o problemă. Eu nu am de gând să transfer divergenţele din politica internă în preşedinţie şi nu cred că există astfel de preocupări nici de partea guvernamentală", a spus Iohannis.
Şeful statului a menţionat că în prezent este mai optimist cu privire la preşedinţia Consiliului UE, el arătând că se implică şi personal în acest sens.
"Nu numai că simt, fac. Toate întâlnirile şi toate discuţiile pe care le am pentru această preşedinţie, şi sunt multe, mult mai multe decât se vede direct. Sunt discuţii bune, lumea înţelege că dorim să avem o preşedinţie de succes, ne ajută, ne sprijină. Au preocupări după ce lucrurile au mers cum au mers, aparatul de aici a simţit că încă mai este de lucru până funcţionează, dar realmente sunt mai optimist acum decât am fost acum câteva săptămâni", a spus Iohannis.
Preşedintele Iohannis a subliniat şi că România va putea coordona dosarele pe care le va avea de gestionat în timpul preşedinţiei Consiliului UE, precum bugetul Uniunii.
"Cu siguranţă că putem să facem asta, însă să nu rămână cineva cu impresia că tot ce se întâmplă într-o preşedinţie a Consiliului ţine numai de acel stat care are preşedinţia. Este o preşedinţie care are majoritatea aspectelor de tip tehnic. (...) Se lucrează colegial în toate formatele Uniunii şi fiecare are votul lui, dar trebuie să avem peste tot oameni care sunt pregătiţi să conducă aceste discuţii, aceste formate, să ştie despre ce este vorba şi, în măsura în care este un interes clar românesc, să-l expună, nu să-l impună. În aceste formate nu se poate lucra prin impunere, se poate lucra numai prin expunere şi convingere şi avem oameni buni în domeniile relevante şi putem să facem acest lucru", a afirmat Iohannis.
Înaintea reuniunii în care s-a aprobat acordul pentru BREXIT, președintele Iohannis preciza că drepturile românilor din Marea Britanie sunt perfect protejate.
”Până în acest moment, pot să spun că suntem mulțumiți de proiect. Deci, proiectul reflectă toate preocupările noastre și soarta românilor din Marea Britanie, finanțarea bugetului Uniunii Europene și multe, multe alte lucruri. Este un Acord care are 500 de pagini și opinia noastră este că proiectul e bun, merită mers mai departe.(...) Drepturile românilor, dacă acest Acord se aprobă, sunt perfect protejate. Deci, încă o dată, sub rezerva aprobării Acordului, dacă acesta intră în vigoare, pentru noi este foarte potrivit”, spunea Iohannis, înaintea reuniunii.
Șeful statului a mai spus că plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană are două faze importante: retragerea și relațiile viitoare, care vor fi stabilite ulterior.