"Vreau să-mi duc mandatul la bun sfârșit, în decembrie 2016, pentru că (...) am promis oamenilor înapoi pensiile, salariile, am promis scăderea TVA-ului, le-am făcut, dar să știți, când rezolvi o sută de probleme apar alte o sută și sunt câteva lucruri importante pe care vreau să le fac anul acesta și la anul, lucruri care privesc viața oamenilor. Mă refer la legea salarizării în domeniul bugetar (...), mă refer la acele măsuri din Codul fiscal care au fost amânate un an și care pot să fie devansate, ajutând companiile să facă mai multe locuri de muncă, să-i plătească mai bine pe angajați, mă refer la salariul minim (...), mă refer la combaterea evaziunii fiscale (...). Deci eu nu spun că în decembrie 2016 o să termin toate treburile pe care le am la Guvern, or să mai rămână și altele, însă am un mandat de dus la bun sfârșit, îl voi duce la bun sfârșit", a declarat Ponta la un post de televiziune.
În acest sens, Ponta a precizat că singurii în măsură să decidă cine va guverna România sunt cetățenii, care se vor pronunța prin vot la alegerile parlamentare de anul viitor.
"Eu cred că, știți cum spune românul, dacă ceva merge bine, hai să nu stricăm. Și la anul vor fi alegeri, vor participa partidele politice și oamenii vor decide la vot. Deocamdată lucrurile merg bine și nu vreau să le stricăm, deci, clar, vreau să rămân să-mi termin mandatul în decembrie 2016", a afirmat Victor Ponta.