”Urmează sa vorbesc cu președintele pentru a face o nouă propunere la șefia Ministerului Dezvoltării. Toate persoanele pe care le propun vor trece prin comsiile de specialitate. Toate persoanele pe care le propun vreau sa le verific si cu institutiile de specialitate", a declarat premierul, la Parlament.
Acesta a evitat sa faca precizari suplimentare, subliniind ca imediat ce se va intalni cu seful statului, va anunta mass-media.
Victor Ponta a mai declarat luni, că PNL face proiecte doar pentru presă, acesta făcând referire la documentul intern care a apărut în spațiul public. Premierul a mai afirmat că miercuri va fi adoptată interdicția pe exportul de lemn.
In plus, intrebat daca este greu de facut nominalizarea, Victor Ponta a precizat: "Sunt prim-ministru de peste 3 ani, nimic nu e foarte greu daca faci totul serios".
Reamintim că Liviu Dragnea a anunțat că va demisiona din funcția de președinte executiv PSD, dar colegii i-au respins demisia:
"Mandatul meu a fost depus pe masa Biroului Permanent Național. Absolut toți colegii au respins această idee și au decis, după o discuție destul de intensă, să ducă această discuție la CExN miercuri, pentru că au zis că va fi nevoie să vină toată țara. Eu am spus că îmi depun mandatul la BPN, am făcut-o și dacă ei vor să ducă mandatul la Comitetul Executiv, mergem în CExN.
Pe de altă parte, normal că mă gândesc (n.r. — mai analizează gestul demisiei), că sunt om ca și voi, care gândește", a declarat Dragnea la sediul central al PSD.
El a mărturisit că atitudinea colegilor din PSD îl bucură. "E o atitudine care mă bucură în tot necazul ăsta, pentru că, după 15 ani de muncă pentru acest partid, să vezi atâta susținere este important. Este o hrană nepatrimonială importantă. Discuția este extrem de importantă.
Nu mă simt foarte confortabil cu asemenea presiuni, pentru că, dincolo de ceea ce au spus colegii astăzi, sunt mesajele pe care le-am primit din toată țara, de la membrii de partid și, foarte important pentru mine, și de la oameni care nu sunt membri de partid. Și nu mă simt foarte confortabil. Eu sunt un om hotărât, decis, care nu ezită, dar trebuie să recunosc că toate aceste manifestări m-au pus pe gânduri", a afirmat Dragnea.
Potrivit acestuia, situația sa "nu are nicio legătură" cu rezoluția adoptată în martie de Consiliul Național al PSD referitoare la fapte de corupție, scrie Agerpres.