El a precizat că există două variante, dintre care principala este refacerea USL şi desemnarea unui candidat comun, împreună cu liberalii, la Preşedinţie, candidat care să fie acea persoană plasată cel mai bine în sondaje, a doua variantă fiind un candidat USD.
"Varianta A, în care eu cred: după 25 mai, o să adreseze o invitaţie oficială PNL de a reveni în USL, la guvernare, şi în baza acordului USL să avem un candidat comun, cel mai bun candidat conform sondajelor. Varianta B: nu se poate acest lucru şi PNL merge singur şi separat, atunci PSD-PC-UNPR vom desemna candidatul care să meargă şi, evident, nu exclud ca, la nevoie, să fiu eu acela", a spus Ponta la Antena 3.
El a reluat ideea că, dacă va fi preşedinte, persoana desemnată ca prim-ministru nu va fi neapărat din PSD.