Primul-ministru şi-a exprimat încrederea că prin trecerea portului în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea acesta se va dezvolta prin accesarea de fonduri europene, proiect valabil şi pentru celelalte porturi dunărene din ţară, cu excepţia Galaţiului şi Brăilei, unde operaţiunile sunt private.
"Susţin această idee. Portul Tulcea, care nu are o capacitate de dezvoltare în viitor şi cred că, fiind la CJ Tulcea, va putea să acceseze fonduri europene. Vorbim şi de celelalte porturi - cu excepţia Galaţiului şi Brăilei - la Dunăre care, printr-un management şi o implicare din partea autorităţii locale şi prin accesarea fndurilor prin proiecte europene - Strategia Dunării, Programul Operaţional Regional - pot să le dezvolte în continuare, să le facă active", a declarat Ponta.
În privinţa portului Constanţa, primul ministru a precizat că în curând vor fi scoase pe bursă încă 15 la sută din acţiunile deţinute de stat la compania care adminisrtrează acest port, companie care are atât participare privată, cât şi de stat. Prin listarea pe bursă a acestui procent din acţiuni, el crede că se vor îndeplini mai multe criterii de performanţă, precum transparenţa şi dezvoltarea unor noi investiţii.
"Constanţa este o altă discuţie, acolo lucrurile sunt foarte clare, mai puţin clare sunt pentru cei care fac politică şi care au interese private şi ilegale. În Constanţa, de ani de zile, acolo este un grup mafiot care a fost sprijinit de fostul ministru al Transporturilor şi actual preşedinte. Facilităţile portuare sunt în domeniul public, nu vor fi niciodată privatizate sau vândute. Compania care adminstrează portul are în acest moment capital şi participare atât din partea Guvernului, autorităţi locale şi privat şi 20 la sută este fondul Proprietatea. Ideea noastră este de a scoate încă 15 la sută pe bursă, astfel se pot respecta trei principii: transparenţă (pentru că orice societate listată la bursă respectă nişte reguli de transparenţă), capital de investit (banii luaţi pe cei 15% nu vin la buget, ci rămân în companie pentru investiţii) şi un management mai performant, superior a ceea ce s-a făcut în ultimii 20 ani, asigurat de Ministerul Transporturilor", a declarat premierul Ponta.
Victor Ponta a participat, sâmbătă, la Galaţi, la o dezbatere pe tema dezvoltării infrastructurii portuare, în contextul necesităţii dezvoltării economice a Galaţiului, care a avut loc la sediul Prefecturii Galaţi.